Calendar
September 2024
M T W T F S S
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Aboneaza-te!

Pentru a te abona la newsletter-ul nostru indraznet, introdu adresa ta de email mai jos. Un email de confirmare va fi trimis!

E OFICIAL : Comisia Europeană blochează 10 MILIARDE DE EURO pentru România.

Gândul a prezentat săptămâna trecută informaţia în exclusivitate

25.10.2012, Autor Clarice DINU

 

Comisia Europeană a declanşat astăzi oficial procedura de presuspendare a fondurilor pe programele operaţionale Regional, Transporturi şi Competitivitate. Pentru cele trei programe, pentru care CE a declanşat procedura de presuspendare, ţara noastră avea alocate aproape 10 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013.

Gândul a anunţat duminică, potrivit unor surse diplomatice, că CE intenţionează să declanşeze procedura de presuspendare în cazul POS Transport şi POS Competitivitate. Mai multe detalii AICI.

 

“În această dimineaţă, serviciile Comisiei Europene au informat autorităţile române printr-o scrisoare că acestea au decis să „presuspende” cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE. Acest fapt survine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”. Problemele sunt legate de domeniul achiziţiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum şi de prevenirea şi detectarea fraudei şi a conflictelor de interese. Această acţiune este urmarea unei analize aprofundate şi înseamnă că nu se vor mai face plăţi până la adoptarea unor măsuri pentru remedierea acestor probleme.
Creanţele vor fi însă rambursate imediat ce acţiunile necesare sunt întreprinse de autorităţile române”, se arată într-un comunicat de presă al CE.

România are la dispoziţie două luni pentru a lua toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele identificate şi a demonstra că sistemele de gestionare şi control funcţionează în mod adecvat.

“Acest rezultat va trebui confirmat printr-un raport din partea Autorităţii Naţionale de Audit. Doar în acest caz Comisia va fi în măsură să reia plăţile”, se arată în documentul citat.

Pentru perioada 2007-2013, UE a alocat României fondurilor structurale şi de coeziune în valoare de 19,21 miliarde de euro. Până la data de 30 septembrie 2012, rata de absorbţie a acestora a fost de 9,7 %, adică 1,8 miliarde de euro.
Pentru POS Transport, în perioada 2007-2013, UE a alocat României 4,56 miliarde de euro, a căror rată de absorbţie, la data de 30 septembrie a fost de 6,46%, însemnând 295 de milioane de euro. Pentru Competitivitate, alocările sunt 2,55 miliarde de euro, iar rata de absorbţie este de 6,76 %, respectiv 172 de milioane de euro.

Pentru PO Regional, UE a alocat României 3,7 miliarde de euro, rata de absorbţie fiind, la 30 septembrie, de 21 %, respectiv 786 milioane de euro.

 

Deficienţele grave persistă, iar “Comisia nu poate efectua plăţi în aceste condiţii

 

Plăţile în cazul celor trei programe erau întrerupte din timpul acestei veri, măsura de presuspendare, care precede suspendării, fiind luată în urma nemulţumirii CE faţă de măsurile propuse de Guvern pentru remedierea deficienţelor, în special fraude.

Comisia Europeană a avut misiuni de audit în 2010 şi 2011, ocazie cu care au fost identificate deficienţe grave cu privire la sistemul de gestionare şi control pentru fondurile structurale din România şi a întrerupt plăţile efectuate prin intermediul Fondului european de dezvoltare regionalăşi al Fondului de coeziune, la mijlocul anului 2011.

 

“În decembrie 2011, Comisia a reluat plăţile, în urma angajamentului ferm al României de a îmbunătăţi sistemul de gestionare şi control pentru achiziţiile publice. Autorităţilor române li s-a solicitat ca, până la mijlocul anului 2012, să demonstreze că sistemul funcţionează în mod eficient. Cu toate acestea, rezultatele misiunilor de audit efectuate în iunie/iulie 2012 atât de auditori naţionali, cât şi de auditori ai Comisiei arată că persistă deficienţe grave. În aceste condiţii, Comisia nu poate efectua plăţi”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

“Ar trebui să se tragă învăţăminte din experienţa perioadei actuale”

 

Bruxellesul atrage atenţia asupra importanţei pe care acţiunea viitoare a guvernului de la Bucureşti o are în perspectiva alocărilor financiare pentru România, pentru perioada 2014-2020.

“Ar trebui să se tragă învăţăminte din experienţa perioadei actuale. Este vital ca viitorul sistem de gestionare şi control din România să abordeze deficienţele actuale şi să producă rezultate cu privire la proiecte care respectă reglementările juridice şi sunt viabile din punct de vedere economic, răspunzând provocărilor cu care se confruntă România. Propunerile Comisiei pentru perioada 2014–2020 se bazează pe premisa că instrumentele de investiţii ale UE răspund necesităţilor în materie de investiţii de pe teren şi că sunt disponibile resurse suficiente pentru a pune în aplicare reformele şi transformările structurale necesare pentru a îndeplini obiectivele pe termen lung ale Strategiei Europa 2020”, se arată în comunicatul CE.

 

În cazul celor trei programe, dar şi pentru programul „Mediu” au fost propuse, “pentru a proteja bugetul UE”, corecţii financiare care ar acoperi între 10 şi 25% din plăţi.

Question Pro
QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer ExperienceWorkforce and Mobile.
Facebook
Procurement Paper
Statistici:
Flag Counter
Question Pro
QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer ExperienceWorkforce and Mobile.