Calendar
November 2026
M T W T F S S
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Aboneaza-te!

Pentru a te abona la newsletter-ul nostru indraznet, introdu adresa ta de email mai jos. Un email de confirmare va fi trimis!

GREVĂ LA METROU !

 Sindicaliştii protestează în faţa Ministerului Transporturilor

Miercuri 06 Martie 2013, sursa : ştiri.ro
GREVA LA METROU! Sindicalistii protesteaza in fata Ministerului Transporturilor
Câteva sute de sindicalişti de la metrou protestează, miercuri la prânz, în apropierea Ministerului Transporturilor, urmând ca, după aproximativ două ore, să plece în marş spre Piaţa Victoriei, unde vor continua acţiunea până aproape de ora 16.00.

Protestul organizat de Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a început în jurul orei 12.30, în faţa Ministerului Transporturilor, informeaza MEDIAFAX .
Sindicaliştii care protestează la Ministerul Transporturilor au bannere pe care scrie “Nu ne-a omorât Băsescu … Ne omoară Antonescu, el şi doctorul Oprescu”, “Azi mândria Romaniei, mâine sluga Primăriei”, “Radu Aurel – fost director de cantină conduce azi Metroul susţinut de liderii Vanghelie şi Bejenariu”, “La metrou e pe avarii numai fondul de salarii”, “Ponta azi propagă noul distrugând întâi metroul”.
De la Ministerul Transporturilor, sindicaliştii vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei, în jurul orei 14.30, pe traseul strada Gara de Nord – breteaua de legătură dintre strada Gării de Nord şi Calea Griviţei – strada Polizu – strada Buzeşti – Piaţa Victoriei.
În timpul marşului, între orele 14.15 şi 15.15, traficul rutier va fi restricţionat pe traseul de deplasare a protestatarilor, pe primele două benzi de circulaţie. În timpul protestului din Piaţa Victoriei va fi asigurată circulaţia în două sensuri pe Bulevardul Aviatorilor, către Calea Victoriei şi Bulevardul Lascăr Catargiu, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.
După ce vor ajunge în Piaţa Victoriei, sindicaliştii de la metrou vor cotinua acţiunea de protest până la ora 15.45, în spaţiul delimitat de Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Kiseleff şi breteaua aflată în prelungirea Bulevardului Iancu de Hunedoara.
Sindicaliştii de la metrou sunt nemulţumiţi că nu le vor fi majorate salariile, dar şi pentru faptul că Metrorex ar putea trece în subordinea municipalităţii, ceea ce ar însemna o scădere a salariilor, potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi.
Protestatarii acuză lipsa de dialog a autorităţilor, poziţia inflexibilă a conducerilor Ministerului Transporturilor şi Metrorex faţă de negocierea Contractului colectiv de muncă, care expiră pe data de 31 martie, precum şi neclarificarea situaţiei angajaţilor în condiţiile trecerii Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei.
Ion Rădoi a precizat că sindicaliştii au solicitat conducerii Metrorex, conform legii, Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an şi situaţia economică a societăţii, documente în baza cărora trebuie să aibă loc negocierea Contractului colectiv de muncă.
“Răspunsul dat sindicaliştilot a fost aceeaşi cifră bugetară din anul 2008, în condiţiile în care la metrou salariile nu au mai crescut de patru ani, iar angajaţii au renunţat de bună voie la primele de vacanţă, de Paşti şi de Crăciun. Noi nu avem ce negocia dacă e vorba de acelaşi buget din 2008, deoarece am renunţat la prea multe drepturi”, a spus Rădoi.
Potrivit lidetului sindical, în 31 martie încetează valabilitatea Contractului colectiv de muncă, iar lipsa acestuia dă dreptul angajaţilor de la metrou să intre în grevă.
“Nu excludem posibilitatea ca, după perioada legală premergătoare grevei generale, în semn de solidaritate, să intre în grevă de o zi şi ceilalţi membri de sindicat din Federaţia sindicatelor din transporturi, Transloc şi servicii publice ATU România”, a mai spus Ion Radoi, preşedintele USLM şi al Federaţiei ATU România.
Sindicaliştii speră ca autorităţile să răspundă pozitiv la solicitările lor şi să se aşeze la masa negocierilor, pentru a nu se ajunge la grevă generală.
Totodată, sindicaliştii îi reamintesc premierului Victor Ponta că a promis relansarea dialogului social, “nu îngheţarea lui” şi a negocierilor.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de proiectul privind transferul Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor la Primăria Capitalei. Rădoi a precizat că acest proiect prevede că angajaţii de la Metrorex vor fi salarizaţi ca bugetari, ceea ce ar însemna diminuarea salariilor.
Preluarea de către Primăria Capitalei a companiei Metrorex a fost convenită în septembrie 2012, într-o discuţie la Guvern la care a participat şi primarul general Sorin Oprescu. Premierul arăta atunci că discuţia avută cu primarul general privind preluarea metroului de către municipalitate a depăşit “zona de principiu” şi spunea că statul va asigura în continuare subvenţii şi derularea investiţiilor deja începute, precum tronsonul către Drumul Taberei.

 

Question Pro
QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer Experience, Workforce and Mobile.
Facebook
Procurement Paper
Statistici:
Flag Counter
Question Pro
QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer Experience, Workforce and Mobile.