November 2026
M	T	W	T	F	S	S
« Feb
	1
2	3	4	5	6	7	8
9	10	11	12	13	14	15
16	17	18	19	20	21	22
23	24	25	26	27	28	29
30

Ziua Muncii / May Day

May Day – the Real Labor Day

May 1st, International Workers’ Day, commemorates the historic struggle of working people throughout the world, and is recognized in every country except the United States, Canada, and South Africa. This despite the fact that the holiday began in the 1880s in the United States, with the fight for an eight-hour work day.

In 1884, the Federation of Organized Trades and Labor Unions passed a resolution stating that eight hours would constitute a legal day’s work from and after May 1, 1886. The resolution called for a general strike to achieve the goal, since legislative methods had already failed. With workers being forced to work ten, twelve, and fourteen hours a day, rank-and-file support for the eight-hour movement grew rapidly, despite the indifference and hostility of many union leaders. By April 1886, 250,000 workers were involved in the May Day movement.

The heart of the movement was in Chicago, organized primarily by the anarchist International Working People’s Association. Businesses and the state were terrified by the increasingly revolutionary character of the movement and prepared accordingly. The police and militia were increased in size and received new and powerful weapons financed by local business leaders. Chicago’s Commercial Club purchased a $2000 machine gun for the Illinois National Guard to be used against strikers. Nevertheless, by May 1st, the movement had already won gains for many Chicago clothing cutters, shoemakers, and packing-house workers. But on May 3, 1886, police fired into a crowd of strikers at the McCormick Reaper Works Factory, killing four and wounding many. Anarchists called for a mass meeting the next day in Haymarket Square to protest the brutality.

The meeting proceeded without incident, and by the time the last speaker was on the platform, the rainy gathering was already breaking up, with only a few hundred people remaining. It was then that 180 cops marched into the square and ordered the meeting to disperse. As the speakers climbed down from the platform, a bomb was thrown at the police, killing one and injuring seventy. Police responded by firing into the crowd, killing one worker and injuring many others.

Although it was never determined who threw the bomb, the incident was used as an excuse to attack the entire Left and labor movement. Police ransacked the homes and offices of suspected radicals, and hundreds were arrested without charge. Anarchists in particular were harassed, and eight of Chicago’s most active were charged with conspiracy to murder in connection with the Haymarket bombing. A kangaroo court found all eight guilty, despite a lack of evidence connecting any of them to the bomb-thrower (only one was even present at the meeting, and he was on the speakers’ platform), and they were sentenced to die. Albert Parsons, August Spies, Adolf Fischer, and George Engel were hanged on November 11, 1887. Louis Lingg committed suicide in prison, The remaining three were finally pardoned in 1893.

It is not surprising that the state, business leaders, mainstream union officials, and the media would want to hide the true history of May Day, portraying it as a holiday celebrated only in Moscow’s Red Square. In its attempt to erase the history and significance of May Day, the United States government declared May 1st to be “Law Day”, and gave us instead Labor Day – a holiday devoid of any historical significance other than its importance as a day to swill beer and sit in traffic jams.

Nevertheless, rather than suppressing labor and radical movements, the events of 1886 and the execution of the Chicago anarchists actually mobilized many generations of radicals. Emma Goldman, a young immigrant at the time, later pointed to the Haymarket affair as her political birth. Lucy Parsons, widow of Albert Parsons, called upon the poor to direct their anger toward those responsible – the rich. Instead of disappearing, the anarchist movement only grew in the wake of Haymarket, spawning other radical movements and organizations, including the Industrial Workers of the World.

By covering up the history of May Day, the state, business, mainstream unions and the media have covered up an entire legacy of dissent in this country. They are terrified of what a similarly militant and organized movement could accomplish today, and they suppress the seeds of such organization whenever and wherever they can. As workers, we must recognize and commemorate May Day not only for it’s historical significance, but also as a time to organize around issues of vital importance to working-class people today.

As IWW songwriter Joe Hill wrote in one of his most powerful songs:

Workers of the world, awaken!
Rise in all your splendid might
Take the wealth that you are making,
It belongs to you by right.
No one will for bread be crying
We’ll have freedom, love and health,
When the grand red flag is flying
In the Workers’ Commonwealth.

This article written and distributed by: l.gaylord@m.cc.utah.edu

— — —

Ziua Muncii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ziua Muncii
${{{nume_sărbătoare}}}$
Nume oficial	Ziua Muncii / Ziua Muncitorimii
Semnificație	Reducerea normei orare zilnice
Data	1 Mai

Defilare de 1 Mai la Mumbai, în India

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorimii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Istoric

Piața Haymarket, 3 mai 1886

1 mai 1891 – Tulburările de la Clichy

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.^[1]

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8, poliția organizând atentatul pentru a justifica represaliile [1].

Eveniment anual

Marș de 1 Mai în Suedia, 1899

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncitorimii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncitorimii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul week-end lung al verii^[2].

Instrumentare politică

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii^[3]. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se suținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței.^{[necesită citare]} Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM, PRM și PSR.^[4]

În diferite țări

În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.^[5]

Referințe

^ Eric Chase – „The brief origins of May Day”
^ Romulus Cristea– „1 mai, ca un magnet pentru naziști, comuniști și extremiști”, articol apărut în ziarul „România liberă” din 1 mai 2004
^ William Totok – Radio Europa Liberă, 1 mai 2003
^ Romulus Cristea – „1 mai, ca un magnet pentru naziști, comuniști și extremiști”, articol apărut în ziarul „România liberă” din 1 mai 2004
^ Romulus Cristea– „Ziua tradițională a muncii, preluată de clasa politică”, articol apărut în „România liberă” din 23 aprilie 2004