Monthly Archives: August 2014

Scandal în domeniul achiziţiilor publice din România

Inclusiv Consiliul Naţional de Soluţionare al Contestaţiilor (C.N.S.C.) se alătură echipei Vass Lawyers şi Sindicatului Naţional al Specialiştilor Experţi în Achiziţii Publice (S.E.A.P.) în demersurile intreprinse privitor la sancţionarea prevederilor O.U.G. nr. 51 / 2014, prin care Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.) a impus firmelor o garanţie de bună conduită, fără o analiză de constituţionalitate

23 August 2014, Sursa : euractiv.ro

 

Scandal la achizitiile publice: CNSC acuza Guvernul ca a impus firmelor o garantie de buna conduita mult prea mare, fara o analiza de constitutionalitate

 

Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor reproseaza Guvernului Ponta ca a impus firmelor garantia de buna conduita la achizitiile publice fara o analiza privind posibila restrictionare a dreptului constitutional la petitie.

CNSC considera si ca garantia este mult prea mare raportat la piata si acuza Guvernul ca l-a consultat prea tarziu. 

Modificarea OUG 34/2006 privind achizitiile publice, cu introducerea garantiei de buna conduita, a fost justificata de premierul Victor Ponta si prin faptul ca o serie de proiecte de investitii publice sunt blocate pentru ca firmele contesta rezultatul licitatiei la CNSC, stopand astfel derularea contractului.

Nu s-a facut o analiza daca aceasta garantie si cuantumul ei nu constituie o restrictionare a dreptului la petitie si inclusiv la contestatie. Exista o prevedere in Constitutie conform careia actele administrative-jurisdictionale sunt gratuite si facultative. Chiar daca nu este o taxa, ci o garantie, dar daca pierzi, nu se mai restituie. Curtea Constitutionala va analiza aceste aspecte semnalate si se va pronunta, a declarat dl. Lorand Lehel BODGAN, presedintele Consiliului National al Solutionarii Contestatiilor.

In context, el critica si cuantumul garantiei de buna conduita de 1% din valoarea contractului, pe motiv ca este mult prea mare.

Noi nu avem neaparat o problema cu introducerea acestei garantii, care poate determina operatorul economic sa se gandeasca mai bine daca formuleaza o contestatie. Dar nu suntem de acord cu cuantumul acestei garantii, care este mult prea mare, raportat la natura, obiectul si piata existenta in prezent in Romania. Operatorul economic trebuie sa plateasca taxele la stat, sa nu aiba nicio datorie, garantia de participare, garantia de executie si acum si aceasta garantie de buna conduita. Este foarte greu pentru o firma din Romania sa dispune de un astfel de cash flow. Valoarea contestatiilor nu este atat de mare in Romania – avem aprox 15 % proceduri de achizitii contestate, tinand cont de faptul ca pragurile pentru proceduri sunt mult prea reduse, fata de cele din Directivele europene, a mai spus Lorand Lehel Bogdan.

Totodata, in conditiile in care problema sunt contestatiile nejustificate, CNSC-ul se plange ca a nu a fost consultat de Guvern decat in ultima zi a consultarilor publice, inainte de a fi publicata modificarea legislativa in Monitorul Oficial.

Firmele care contesta rezultatul unei licitatii publice sunt obligate sa constituie o garantie financiara “de buna conduita”, reprezentand 1% din valoarea estimata a contractului contestat, dar nu mai mult de 100.000 de euro in cazul contractelor cele mai mari, care va fi retinuta integral in cazul in care contestatia formulata este respinsa.

In data de 30 iunie 2014, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 486/30.06.2014, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 51 din 28.06.2014 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Garantia de buna conduita se constitie de catre operatorul economic inainte de depunerea contestatiei/cererii/plangerii la Consiliu sau in instanta. Garantia de buna conduita trebuie sa aiba o perioada de valabilitate de cel putin 90 de zile, pana la data ramanerii definitive a deciziei Consiliului sau hotararii instantei de judecata.

Cuantumul garantiei de buna conduita este de 1% din valoarea estimate de catre autoritatea contractanta in fisa de date a achizitiei publice, dar nu mai mult decat echivalentul in lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garantiei.

IMM-urile nu vor beneficia de reducerea cu 50% a cuantumului garantiei de buna conduita, astfel cum beneficiaza in cazul criteriile legate de cifra de afaceri, de garantia pentru participare si de garantia de buna executie.

Garantia de buna conduita este contrara spiritului si ratiunii juridice a Directivelor europene pe care le transpune. Directive europene vorbesc despre trei aspecte prioritare in achizitiile publice :

- necesitatea deschiderii concurentei comunitare in domeniul achizitiilor publice si necesitatea cresterii semnificative a garantiilor privind transparenta si nediscriminarea,
- cresterea eficientei cheltuielilor publice si facilitarea participarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) la achizitiile publice,
- statele membre trebuie sa garanteaze aplicarea directivelor in materia achizitiilor publice prin mecanisme eficiente, accesibile si transparente.

Vă reamintim punctul de vedere al Vass Lawyers şi al Sindicatului Naţional al Specialiştilor Experţi în Achiziţii Publice (S.E.A.P.) în cazul de faţă şi anume acela de a transmite o Sesizare Comisiei Europene cu privire la nelegalitatea, aşa după cum consideră cele două entităţi, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului cu nr. 51/2014, prin care acesta instituie sancţiuni drastice pentru operatorii economici care formulează contestaţii în cadrul procedurilor de achiziţii publice prin introducerea suplimenatr garanţiei de participare a unei garanţii de bunăc conduită.

Puteţi afla mai multe amănunte AICI.

VIDEO – INTERVIU CU CEL MAI IMPORTANT ROMÂN AL SECOLULUI

August 23, 2014

 

Indiferent de educația avută, de principii și credință, nu există om în această țară care să nu fi auzit

și să nu fi recunoscut, public, sau în sinea lui, rolul avut de Regele Mihai în istoria acestei țări și a lumii.

Două secole sunt influențate de Majestatea SA. Istoria României și, de ce nu, a lumii, poartă amprenta

celui care, de plildă, a  scurtat soarta unui război mondial cu șase luni.

Aceste cuvinte, nu sunt laude, sunt concluzii.

 

Steagul Regal Romanesc

 

INTERVIU CU REGELE MIHAI (prima parte AICI)

 

INTERVIU CU REGELE MIHAI (a doua parte AICI)

 

* Cele două linck-uri sunt către arhiva emisiunii Ora Regelui de acum doi ani, în care, timp de două emisiuni, este prezentat un interviu cu Majestatea Sa, despre 23 august 1944 și nu numai.  Vizionare plăcută.

 

AICI POȚI ASCULTA IMNUL REGAL ȘI URMĂRI ANIMAȚIA

 

 Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Emisiunea cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti.

 

Ora Regelui îşi propune, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti.

 

„Românii nu ştiu nici astăzi care este adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regilor României în societatea românească, despre care, se ştie, a început să se dezvolte şi să se modernizeze mai ales în perioada respectivă. Sunt multe aspecte de lămurit… Să nu uităm că şi anul trecut au apărut neadevăruri legate de abdicarea Regului Mihai sau că nici acum lumea nu ştie dacă Regele Mihai a plecat cu un tren încărcat cu bogăţii, o informatie falsă propagată de comunişti încă din 1948. Vom încerca să lămurim multe alte aspecte legate de Coroana Română, vom readuce istoria susţinută de dovezi şi mărturii”, promite Camelia Csiki, unul dintre cei patru realizatori ai emisiunii Ora Regelui de la TVR 1.

 

La Ora Regelui, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României.

 

În emisiune apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori precum şi analişti români şi străini. De asemenea, vor  fi ilustrate cele mai semnificative şi mai prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.

 

Emisiunea Ora Regelui este realizată de o echipă de patru profesionişti ai TVR.

 

Realizatori: Marilena Rotaru, Bogdan Şerban Iancu
Producători: Camelia Csiki, Cristina Ţilică

Violenta se poate ascunde acolo unde nu te astepti !

This gallery contains 1 photo.

Acesta este mesajul videoclipului interactiv al piesei Hammers a artistului german Nils Frahm.

August 22, 2014

 

Spotul interactiv face parte dintr-o serie de videoclipuri create de UNICEF pentru piese donate de artisti internationali. Alte tari sau regiuni care s-au alaturat initiativei sunt: Paraguay, Tanzania, Liberia si Pacific.

Problema principala in depistarea, corectarea si prevenirea violentei asupra copiilor este data de faptul ca majoritatea oamenilor nu constientizeaza consecintele grave pe care anumite gesturi, aparent inofensive, precum tonul ridicat sau chiar indiferenta le pot avea asupra copilului.

Desi este un fenomen foarte raspandit in Romania, violenta ramane invizibila sau, si mai rau, este considerata un fapt uzual, 60% din populatie tolerand comportamentul violent in cadrul familiei (2012, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Strategia nationala pentru prevenirea si combaterea fenomenului violentei in familie).

UNICEF Romania desfasoara o campanie de trei ani, cu scopul de a atrage atentia asupra violentei asupra copilului, sustinuta de interventii de mobilizare comunitara la nivel local.

Te invitam sa lupti alaturi de noi impotriva violentei asupra copiilor.

Spune si TU #STOPviolentei !

VIDEO

DONEAZĂ!


Ajută UNICEF România să oprească violența împotriva copiilor.

Violența împotriva copiilor este de multe ori invizibilă pentru societate, pentru că se petrece în familie sau pentru că oamenii care o observă aleg să nu facă nimic în legătură cu asta.

Depinde de noi să ne cream societatea în care vrem să trăim – una în care copiii sunt protejați iar abuzatorii sunt trași la răspundere.

 

Spune și TU #STOPViolentei 


Informează-te despre violență! Ia atitudine!
Dă SHARE prietenilor și roagă-i să fie #PrieteniUNICEF împotriva violenței !

Donează Acum

EBRD LEADS THE WAY ON PROJECT E-PROCUREMENT

This gallery contains 1 photo.

August 21, 2014, Source : ebrd.com

EBRD aims to become the first Multilateral Development Bank to offer clients

full e-procurement

The EBRD is set to become the first Multilateral Development Bank to offer its clients an e-procurement system to cover the entire project cycle from planning to tendering and award of goods, works and loan-funded consultancy contracts.

The Bank’s new cloud-based online platform, provided by BiP Solutions UK, will replace its current paper-based procedures for invitations to tender, tender documents, clarifications and evaluation reports.

The new system allows suppliers anywhere in the world to register and obtain tender documentation for contracts procured under the Bank’s Procurement Policies and Rules with a few clicks instead of waiting for several days.

Importantly, the system lets suppliers submit an encrypted electronic tender, thereby guaranteeing security and confidentiality, with simultaneous online opening of tenders at the specified closing time with notification of key tender data to all participants.

This removes the current need for courier or hand delivery to the tender box and for a physical presence at a public tender opening. This will greatly speed up transaction time and reduce processing costs for the clients and suppliers, as well as increasing opportunities for competition and improving transparency.

The EBRD’s Procurement Department has been working on this project as part of its “21st Century” modernisation agenda and using its experience of e-procurement reform projects it has conducted with the Legal Transition Team in countries such as Armenia and Bulgaria.

E-procurement systems have been already launched by many of the EBRD’s member countries. Their scope is expected to increase now that the EU Procurement Directive, in force since this February, obliges all contracting authorities to offer electronic submission of offers by September 2018.

The development of an EBRD system is likely only to encourage the further uptake of e-procurement in its region.

“We welcome the opportunity to develop a secure and easy to use service with the EBRD,” said Scott Smith COO of the Global Services Division at BiP. “I believe the EBRD system will   be a first for the Development Bank marketplace.”

“We are now working closely with the platform provider to configure their existing system to EBRD requirements and re-draft our standard documentation suitable for an electronic process,” said Richard Gargrave of the Procurement Department.

“This will be followed by a period of testing and the system is expected to go live in a pilot phase before the end of 2014.

“We will be informing Bank’s clients and their suppliers about the changes in the coming weeks and intend to make the system available for all new projects starting in 2015”.

15 august, zi liberă legală

13 August 2014, Autor : Mirela Oprea, Sursa : avocatnet.ro

Sarbatoarea de Sfanta Marie, celebrata in 15 august,

aduce in fiecare an o zi libera angajatilor romani.

Mai precis, potrivit Codului muncii, in aceasta zi angajatorii

sunt obligati sa acorde liber salariatilor, in caz contrar

ei riscand amenzi de pana la 10.000 lei.

 

 

 

Luna august aduce o noua zi libera pentru angajati, caci, conform legislatiei muncii, 15 august este zi nelucratoare. In aceasta data, este sarbatorita Adormirea Maicii Domnului sau, asa cum e cunoscuta in popor, Sfanta Marie.

 

Asadar, vineri angajatii nu se vor duce la serviciu.

Totusi, potrivit legislatiei, exista si categorii de salariati care, in zilele de sarbatoare legala, trebuie sa se prezinte la munca, angajatorii nefiind obligati sa le acorde zilele libere stabilite de stat. Astfel, facilitatea nu se acorda in cazul locurilor de munca in care activitatea nu putea fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.

In plus, si angajatii din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica trebuie sa lucreze in zilele de sarbatoare legala. Codul muncii prevede ca pentru aceste categorii de salariati se stabilesc, prin hotarare de Guvern, programe de lucru adecvate, astfel incat populatia sa dispuna de asistenta medicala si de alimentele de stricta necesitate.

Pe de alta parte, trebuie mentionat ca, desi sunt nevoiti sa fie prezenti la serviciu in zilele de sarbatoare legala, salariatii care lucreaza in domenii in care activitatea nu poate fi intrerupta din cauza “caracterului procesului de productie sau specificului activitatii” au dreptul, conform legislatiei muncii, sa isi ia o zi libera in urmatoarele 30 de zile.

Asadar, chiar daca trebuie sa vina la serviciu in 15 august, salariatii aflati in situatiile mentionate anterior pot solicita angajatorului o zi libera pana la jumatatea lunii septembrie.

Compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile se acorda si angajatilor din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica care trebuie sa lucreze in zilele de sarbatoare legala.

 

In situatia in care nu se acorda zile libere in sarbatorile legale “din motive justificate”, Codul Muncii stabileste ca salariatii vor beneficia de un “spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru”.

Important! Angajatorii care nu ofera compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile sau sporul indicat de legislatia muncii pot fi amendati cu o suma cuprinsa intre5.000 si 10.000 de lei.

 

Ce pot face salariatii obligati sa mearga la serviciu, fara compensatii ?

 

Pentru orice incalcare a prevederilor legale din domeniul relatiilor de munca, inclusiv cele referitoare la zilele libere legale, salariatii isi pot da in judecata angajatorii sau ii pot reclama la Inspectia muncii.

Avocatul Andreea Suteu, de la casa avocatura Ionescu si Sava, a explicat ca salariatii pot sesiza Inspectia muncii si/sau Inspectoratul teritorial de munca de la domiciliul lor direct sau in scris (prin posta sau e-mail), aceasta operatiune fiind scutita de orice fel de taxa.

“Sesizarea va trebui sa contina numele complet al reclamantului, codul numeric personal, adresa exacta, date de identificare ale angajatorului si a locatiilor in care acesta isi desfasoara activitatea. Referirile la date trebuie sa cuprinda ziua, luna si anul, informatiile trebuie sa fie concise, iar solicitarile precizate clar”, mentiona avocatul.

La depunerea sesizarii, angajatii nu trebuie sa prezinte niciun fel de dovezi, pentru ca autoritatile vor controla angajatorul, urmand sa-i solicite acestuia toate informatiile sau documentele pe care le considera necesare pentru rezolvarea cererii salariatului.

“In cazul sesizarii adresate Inspectiei muncii sau Inspectoratului teritorial de munca, autoritatile sesizate urmeaza a veni in control la respectivul angajator pentru a verifica respectarea de care acesta a legislatiei muncii, precum si acordarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor fata de salariati. Cu ocazia controlului, se vor solicita conducerii angajatorului documentele si informatiile necesare, se vor procura dovezi, se vor efectua investigatii, urmand sa dispuna masurile pe care le considera necesare, inclusiv constatarea contraventiilor si aplicare de sanctiuni contraventionale”, a explicat Andreea Suteu.

Angajatii care depun o astfel de reclamatie la ITM nu trebuie sa isi faca griji despre repercursiuni pentru ca, potrivit legii, aceste sesizari beneficiaza de confidentialitate, nefiind dezvaluit angajatorului motivul controlului.

 

Drepturile salariatilor cu program de lucru “neobisnuit”

Drepturile salariatilor cu program de lucru “neobisnuit”:

Ce trebuie sa stie acestia pentru a evita abuzurile angajatorilor ?

Autor : Mirela Oprea, Marti 05 August 2014, sursa : avocatnet.ro

 

 

Legislatia muncii prevede ca, pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Totusi, Codul muncii nu stipuleaza intre ce ore trebuie desfasurata munca, astfel ca angajatorii pot stabili singuri programul de lucru. Prin urmare, salariatii pot veni la serviciu intre orele 09,00 si 17,00 sau pot lucra in intervale de timp “neobisnuite”, intre 14.00 si 22.00 sau intre 16,00 si 24,00. In aceasta situatie, ce drepturi au salariatii sau ce beneficii pot cere angajatorului, pot ei solicita anumite plati pentru transport in comun, taxi etc. ?
“Toate aspectele legate de intervalul orar trebuie discutate inainte de semnarea contractului individual de munca sau, daca exista deja un contract de munca, se semneaza un act aditional. Tot ce negociem cu angajatorul, trebuie sa cerem sa fie consemnat in scris“, a mentionat, la solicitarea noastra, Myra Cimpean, avocat titular al cabinetului de avocatura Cimpean Myra-Mihaela si membru al Baroului Bucuresti.

De asemenea, potrivit specialistului, angajatorul nu poate modifica programul de lucru fara sa anunte salariatul in acest sens. “Orice schimbare este stabilita de comun acord intre salariat si angajat, consimtita prin contractul de munca sau prin actul aditional”, a precizat Myra Cimpean.

Asadar, salariatul nu poate fi obligat la un anumit program, peste vointa lui, deoarece Codul muncii stabileste clar ca munca fortata este interzisa.

Mai mult chiar, potrivit Myrei Cimpean, pe langa legislatia muncii, trebuie avute in vedere si prevederile penale pentru infractiunea de supunere la munca fortata sau obligatorie. Mai exact, potrivit noului Cod penal, fapta de a supune o persoana la prestarea unei munci impotriva vointei sale sau la o munca obligatorie se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 3 ani.

In plus, explica mai departe avocatul, orice salariat care presteaza o munca trebuie sa beneficieze de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie si securitate.

“De exemplu, avem o fabrica in care muncitorii isi termina munca la 12 noaptea. Fabrica este in camp, la peste la 20 de km departare fata de orasul in care locuiesc muncitorii. La acea ora, nu mai sunt mijloace de transport disponibile. Muncitorii pot sa cada de comun acord cu angajatorul sa le faciliteze transportul la ora cand termina programul”, ne-a precizat specialistul. Pe de alta parte, insa, potrivit Myrei Cimpean, daca nu doreste, angajatorul nu este obligat sa le asigure transportul spre oras.

In schimb, in cazul in care salariatii au un program de lucru care depaseste ora 22,00, atunci trebuie tinut cont si de prevederile Codului muncii privind munca de noapte, dupa cum a punctat, pentru AvocatNet.ro, Raluca Ceausene, avocat titular al cabinetului de avocatura Ceausene Raluca-Ioana, Baroul Bucuresti.

Concret, reglementarile stabilesc ca munca prestata intre orele 22,00-6,00 este considerata munca de noapte. Prin urmare, salariatul de noapte reprezinta :

  • salariatul care efectueaza munca de noapte cel putin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru;
  • salariatul care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru.

Avand in vedere aceste dispozitii, Raluca Ceausene mentioneaza ca salariatii de noapte au dreptul la program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza. Daca angajatorul nu poate acorda program de lucru redus, atunci poate opta pentru o alta varianta, respectiv sa ofere salariatului un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Poate angajatorul sa decida programul de lucru ulterior semnarii CIM ?

Potrivit Myrei Cimpean, toate detaliile privind programul de lucru trebuie lamurite la angajare. Practic, inainte de semnarea contractului individual de munca, salariatul trebuie sa solicite angajatorului informatii despre: locul de munca – locul unde se va desfasura munca, ocupatia, riscurile specifice postului, data la care contractual de munca incepe sa produca efecte, durata contractului la CIM pe durata determinata, durata muncii pe ore/zi si ore/saptamana, durata concediului de odihna, aspecte privind salariul.

“Toate aceste detalii trebuie mentionate in CIM”, atentioneaza avocatul.

Cu toate acestea, insa, angajatorul poate decide unilateral ca, in functie de necesitatile firmei sale, salariatii vor desfasura cele 8 ore de munca intr-un alt interval orar fata de cel obisnuit.

Astfel, exemplifica specialistul, o fabrica poate solicita salariatilor sa incarce marfa in tir noaptea, in functie de terminarea ciclului de productie si momentul stabilit pentru livrarea marfii. Aceasta decizie poate fi influentata de mai multi factori: noaptea este mai racoare, traficul mai liber si, nu in ultimul rand, programul de circulatie a tirurilor pe anumite drumuri publice.

“Daca acest program nocturn devine o regula si se desfasoara zilnic in acest mod, atunci angajatorul trebuie sa informeze salariatul, care poate fi de acord cu programul sau poate sa-si dea demisia”, sustine avocatul.

Aici apare un “conflict de interese” intre nevoile angajatorului si disponibilitatea salariatului. Angajatorul trebuie sa informeze salariatul despre intentia de modificare a programului, fata de cel stipulat in CIM existent.

Conform Myrei Cimpean, in situatia in care salariatul este de acord cu programul, atunci modificarea trebuie consemnata intr-un act aditional la contractul de munca, in cel mult 20 de zile de la data cand a aparut modificarea in raportul de munca – respectiv programul nocturn.

Asadar, daca nu sunt cazuri de forta majora care au dus la acele modificari, atunci este obligatoriu consimtamantul salariatului.

Pe de alta parte, insa, continua avocatul, e bine de stiut ca salariatul nu poate fi pus in fata faptului implinit: “de maine nu mai ai program 08,00 – 16,00, ci vei veni de la 15,00 la 23,00”.

Aceasta intrucat Codul muncii stipuleaza clar ca, daca angajatorul nu informeaza salariatul asupra modificarii programului, atunci acesta din urma se poate adresa instantei de judecata.

“In situatia in care angajatorul nu isi executa obligatia de informare […], persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, are dreptul sa sesizeze, in termen de 30 de zile de la data neindeplinirii acestei obligatii, instanta judecatoreasca competenta si sa solicite despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii de catre angajator a obligatiei de informare”, se mentioneaza la art. 19 din Codul muncii.

Important! Angajatorul care, in mod frecvent, utilizeaza munca de noapte este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca, atentioneaza Raluca Ceausene. Consultantul a precizat, in plus, ca femeile gravide, lauzele si cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.

Ce trebuie sa stie salariatii inainte sa se angajeze ?

Conform Myrei Cimpean, sunt mai multe aspecte la care salariatii trebuie sa fie atenti. Astfel, ei trebuie sa stie ca timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.

De asemenea, potrivit legislatiei muncii, pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. De la aceasta regula fac exceptie tinerii in varsta de pana la 18 ani, pentru care durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana.

“Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare”, atentioneaza avocatul.

Totodata, angajatii trebuie sa stie ca, pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii, se poate stabili, prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice, o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore.

In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este de 12 ore, atunci ea va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore. “Programul de munca si modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunostinta salariatilor si sunt afisate la sediul angajatorului”, puncteaza specialistul.

Mai mult decat atat, angajatorul poate stabili programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului in cauza. Programele individualizate de munca presupun un mod de organizare flexibil a timpului de munca.

In plus, conform avocatului, durata zilnica a timpului de munca ar putea fi impartita in doua perioade: o perioada fixa in care personalul se afla simultan la locul de munca si o perioada variabila, mobila, in care salariatul isi alege orele de sosire si de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic.

Question Pro

QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer Experience, Workforce and Mobile.

Facebook

Procurement Paper

Statistici:

Flag Counter

Question Pro

QuestionPro provides unparalleled insights and just launched enterprise features including Communities, Customer Experience, Workforce and Mobile.